Un adventist devenit... antroposof

Prietenul meu crescuse într-o familie adventistă ca oricare alta. Părinții s-au îngrijit să țină Sabatul, să îl ducă de mic la biserică, să îi ofere toate binefacerile cultului adventist.

E o enigmă pentru mine de ce, într-o zi în adolescență, a decis să pună capăt legăturii lui cu biserica. Întâi l-au deranjat întâlnirile de Sabat, când toate celelalte religii țin duminica. Apoi, predica bisericii nu-l mai impresiona și nici botezul nu a vrut să-l primească.

Întâlnindu-mă cu el mult mai târziu, îmi spune cum a devenit... antroposof. Adică o persoană care studiază o „cale de cunoaștere spirituală”.

Fără să intru în detalii, prietenul meu era de părere că se poate reconcilia creștinismul cu lucruri ca reîncarnarea. Fără îndoială că asta contravene cu ce se spune în Biserica Adventistă, cum că la moarte sufletul și trupul sunt luate înapoi, în pământ, și așteaptă acolo până la înviere.

Prietenul meu îmi spune că nici vorbă de așa ceva, că de fapt în Biblie ar fi vorba de trup, suflet și spirit, dintre care doar trupul moare, sufletul se transformă, iar spiritul omului trăiește în eternitate. Totuși, pentru evoluția sa, are nevoie să vină uneori pe pământ, unde să-și formeze calități noi.

Deși discuția era interesantă, nu am văzut niciun punct de legătură cu ceea ce apare în teologia adventistă sau transmite sora Ellen White.

Prietenul îmi vorbește despre fondatorul antroposofiei, Rudolf Steiner, un austriac care ar fi avut clarvedere și a ținut nenumărate conferințe în Europa. Se pare că este un autor foarte prolific, cu multe cărți traduse inclusiv în română, multe dintre ele chiar despre Evanghelii, așa cum este și cea alăturată.

În orice caz, fiecare își alege drumul în viață, și vom vedea la urmă cine a avut dreptate, și cine nu.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu