Cu ani in urma, Biserica Adventista de Ziua a Saptea a votat adoptarea a
douazeci si sapte de declaratii concise, reprezentand punctele de
credinta sustinute in mod unanim de catre membrii acestei denominatiuni.
Toti cei care devin membri ai Bisericii Adventiste trebuie sa declare
ca sunt de acord cu aceste douazeci si sapte de puncte de credinta.
Intrebarea este: definesc aceste douazeci si sapte de declaratii, esenta
credintei Adventiste? Ne conduce lectura acestor doctrine, direct in
inima Adventismului?
Consider cele douazeci si sapte de declaratii asemenea unor
avanposturi care delimiteaza un teritoriu. Ele ne indica pana unde se
intinde terenul aflat in proprietate si de unde incepe proprietatea
invecinata. Ele definesc elementele distinctive ale Adventismului in
raport cu celelalte grupari crestine si ne arata de ce adventistii de
ziua a saptea nu sunt baptisti sau o alta biserica. Dar, cat de multe ne
spun aceste indicatoare despre edificiul aflat in interiorul domeniului
desemnat? Ne conduc cele douazeci si sapte de declaratii la esenta a
aceea ce inseamna a fi adventist de ziua a saptea?
Adventismul de Ziua a Saptea poate fi definit si ca mod de viata.
Vinerea, ne pregatim pentru Sabat; mergem la biserica sambata dimineata
si inchidem Sabatul la asfintitul soarelui. Preferintele noastre
alimentare sunt oarecum diferite de cele ale unei persoane obisnuite cu
dieta obisnuita. Crestem intr-un mediu cultural traditional si ne
familiarizam cu stilul de viata adventist. Dar ne ajuta aceasta cultura
si acest stil de viata sa intelegem ce inseamna a fi adventist de ziua a
saptea? Sau avem nevoie de mai mult pentru a patrunde in inima
Adventismului?
Inceputurile adventismului
Cand Domnul Isus a murit pentru intreaga omenire, a fost asigurata
mantuirea personala pentru toti cei care aleg sa o primeasca? Puteau
avea ucenicii lui Isus siguranta ca vor fi mantuiti, datorita crucii?
Categoric Da. A existat vreun adventist de ziua a saptea care sa fi fost
prezent acolo, in preajma crucii? Nu. Deoarece evenimentul crucii a
avut loc cu o mie opt sute de ani inainte de aparitia Adventismului. Cu
toate acestea, iertarea pacatelor si siguranta mantuirii au fost oferite
chiar atunci, pentru toti cei care credeau. Prin urmare, Adventismul nu
a fost chemat la existenta pentru a le oferi oamenilor siguranta
mantuirii, nu-i asa? Aceasta a fost realizata cu mult inainte de a
aparea vreun adventist.
A existat vreun adventist pe vremea cand Domnul Isus a fost
instituit ca Mare Preot al nostru, in sanctuarul ceresc, ca sa
mijloceasca in favoarea oamenilor pentru urmatorii o mie opt sute de
ani? Se pare ca Adventismul nu a fost necesar nici pentru aceasta
lucrare. Domnul Hristos a inceput sa invaluie rugaciunile noastre in
fumul de tamaie al neprihanirii Sale cu mult timp inainte de a fi
existat vreun adventist. Lucrarea de slujire a Duhului Sfant pentru
hranirea si ingrijirea crestinilor in cadrul bisericii nu a avut nevoie
in nici un fel de existenta Adventismului.
Fara indoiala, toate acestea sunt vitale pentru crestinatate, iar
noi trebuie sa le afirmam ca fiind foarte importante pentru noi astazi,
dar adventistii au mostenit aceste adevaruri de la alte generatii
crestine. Aceste adevaruri au fost instituite fara a fi necesara
existenta Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea. Atunci, de ce a fost
necesar Adventismul?
Apocalipsa 14:7 ne spune sa ne „temem de Dumnezeu si sa-I dam
slava, caci a venit ceasul judecatii Lui". Dar, ceasul judecatii lui
Dumnezeu a inceput in 1844 si, odata cu el, ispasirea finala, curatirea
sanctuarului si stergerea pacatului. A aparut Adventismul in aceasta
perioada de timp? Este posibil ca existenta Bisericii Adventiste de Ziua
a Saptea sa fie legata in mod direct si strans de curatirea
sanctuarului? Acesta sa fie motivul existentei ei? Dar ce inseamna toate
acestea? Care este miezul problemei?
Marea lupta
Satana a pus la indoiala caracterul lui Dumnezeu si dreptul Lui de a
conduce universul. El spunea ca dovada incapacitatii lui Dumnezeu de a
conduce este dovedita de faptul ca a dat o lege care nu putea fi
respectata. Satana a avut un mare succes in marea lupta, prin
raspandirea acuzatiilor lui. El a determinat chiar si pe poporul ales al
lui Dumnezeu din timpul Vechiului Testament sa creada ca Dumnezeu este
nedrept si aspru. In marea apostazie de dupa perioada Noului Testament,
Satana i-a convins pe crestini ca Dumnezeu le cere anumite ritualuri si
fapte, care sa completeze lucrarea savarsita de Domnul Hristos la cruce.
Cand cititi Biblia si istoria bisericii, ati putea incepe sa credeti ca
Satana va castiga batalia.
Aceasta teama este mentionata in cateva intrebari exprimate in
Daniel 8:13. Cat timp va continua aceasta controversa? Cat timp va
continua sa fie calcat in picioare numele bun al lui Dumnezeu? Va
invinge, in cele din urma, Satana? Raspunsul este dat in versetul 14.
Lupta nu va continua la nesfarsit. Dupa 2300 de seri si dimineti,
sanctuarul va fi curatit. Defaimarea numelui lui Dumnezeu va inceta.
Dumnezeu va fi justificat. Romani 3:4 formuleaza acest gand foarte bine.
„Ca sa fi gasit neprihanit in cuvintele Tale, si sa iesi biruitor cand
vei fi judecat". In acest context, expresia „gasit neprihanit" inseamna
eliberat de acuzatii, declarat nevinovat, justificat.
Domnul Isus a indepartat orice suspiciune la adresa legii si
caracterului lui Dumnezeu, prin cea mai nobila demonstratie care a fost
vazuta vreodata pe pamant. El a dovedit ca legea lui Dumnezeu este buna
si caracterul lui Dumnezeu este iubire. Dar o singura intrebare
stanjenitoare a ramas inca fara raspuns. Pot fiintele umane cazute, care
si-au petrecut jumatate din viata in razvratire, sa traiasca in mod
real fara a continua sa se mai razvrateasca vreodata? Este posibil ca
Isus sa fi reusit, dar ceilalti pot?
Unii au exprimat ideea ca justificarea lui Dumnezeu a fost
savarsita la cruce si ca nimic altceva nu ar fi necesar pentru
indreptatirea lui Dumnezeu si a guvernarii Sale. Dar dovezile arata cu
claritate ca justificarea lui Dumnezeu nu a fost definitivata la cruce;
ca Dumnezeu asteapta o justificare finala, inainte de incetarea
pacatului pe aceasta planeta. „Intregul cer asteapta ca noi sa dovedim
justetea legii lui Dumnezeu". (Review & Herald, 16 aprilie, 1901).
Deci, necesitatea de a dovedi ca legea lui Dumnezeu este buna si dreapta
pentru cei pacatosi, continua sa existe.
„Hristos asteapta cu o dorinta nestavilita manifestarea caracterului
Lui in biserica Sa. Cand caracterul lui Hristos va fi reprodus cu
desavarsire in poporul Lui, atunci va veni pentru a-i declara ca fiind
proprietatea Lui" (Parabolele Domnului Hristos, p. 69, orig.). Acest
citat renumit spune in mod limpede ca cea de a doua venire trebui sa
intarzie pana cand caracterul lui Hristos va fi vazut in viata celor
care se considera a fi poporul Lui. Singurul motiv posibil al unei
asemenea intarzieri in planul lui Dumnezeu pentru acest pamant este ca
inca mai exista ceva care trebuie demonstrat prin poporul lui Dumnezeu,
cu privire la acuzatiile Satanei si cu privire la caracterul lui
Dumnezeu.
Apocalipsa 14:5 descrie ultima generatie de locuitori ai pamantului
inainte de venirea lui Isus. „Si in gura lor nu s-a gasit minciuna,
caci sunt fara vina inaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu". Aici,
Dumnezeu rosteste o fagaduinta incredibila. El afirma ca va aduce la
existenta un popor care sa fie fara vina, adica fara nici un fel de
greseala. In Hristos, lumina lumii, p. 671 (orig.) exista o declaratie
clasica: „In realizarea desavarsirii caracterului poporului Sai sunt
implicate onoarea lui Dumnezeu si onoarea lui Hristos". Nu onoarea sau
mantuirea noastra sunt mentionate aici, ci numele si caracterul lui
Dumnezeu. El a fagaduit ca va desavarsi pe poporul Sau. Oare chiar poate
sa infaptuiasca aceasta? Daca Dumnezeu nu ne poate face desavarsiti,
atunci cuvantul Lui este dovedit a fi o minciuna, iar Satana invinge in
marea lupta. E usor de inteles.
„Implinirea cuvantului Sau fata de noi pune in joc onoarea tronului
Sau" (Parabolele Domnului Hristos, p. 148, orig.). Ori de cate ori
Dumnezeu promite ceva, El garanteaza promisiunea facuta cu propriul Sau
nume. Venirea lui Hristos pe pamantul nostru implica insusi tronul lui
Dumnezeu, si tronul Lui este implicat in ceea ce va realiza El prin
ultima generatie. „Fiecare caracter va fi dezvoltat pana la desavarsire;
si toti oamenii vor fi nevoiti sa treaca, fie de partea loialitatii,
fie de partea razvratirii. Apoi, va veni sfarsitul. Dumnezeu isi va
justifica legea si va elibera pe poporul Sau" (Hristos, lumina lumii, p.
763, orig.). Este important sa evidentiem ca Dumnezeu isi justifica
propriul Sau nume, dar este de asemenea important si vital sa intelegem
ca justificarea aceasta se va infaptui in caracterul poporului Sau.
Pentru demonstrarea finala a integritatii caracterului si a legii lui
Dumnezeu este necesara o maturizare deplina, atat a caracterelor
neprihanite, cat si a celor nelegiuite. Incetarea pacatului pe acest
pamant este in mod evident dependenta de justificarea lui Dumnezeu,
savarsita odata cu finalizarea planului de rascumparare.
Este semnificativ faptul ca Ellen White numeste aceasta lucrare
ispasire finala. La cruce sacrificiul a fost implinit si finalizat, dar
ispasirea nu a fost incheiata acolo. Aici este deosebirea dintre
Adventism si celelalte religii crestine. Ispasirea este legata de timpul
si modul in care Dumnezeu va invinge in marea lupta, precum si de
urgenta sau amanarea venirii Domnului Hristos. Aceasta inseamna ca
scopul existentei Adventismului este acela de a dovedi ca Satana este un
mincinos si ca Dumnezeu rosteste adevarul in marea lupta. Este simplu
si usor de inteles. Acesta este mesajul si aceasta este esenta
Adventismului.
Speranta unica de a fi pentru totdeauna in siguranta fata de
pericolul reaparitiei razvratirii in univers se va adeveri numai atunci
cand va nu va mai exista niciodata posibilitatea ca cineva sa acorde
atentie acuzatiilor Satanei, deoarece acestea au fost deja dovedite
false printr-o demonstratie incontestabila. Bineinteles, aceasta
presupune in mod inevitabil implicarea poporului lui Dumnezeu in
demonstratie. Rolul nostru este acela de a-I ingadui lui Dumnezeu sa
vina in vietile noastre pentru a realiza ceea ce El a declarat ca poate
sa realizeze – sa curete inimile noastre si sa ne faca intru totul
ascultatori de El.
Prietenii mei, doriti cu adevarat ca pacatul sa ia sfarsit pe
aceasta planeta? V-ati saturat sa auziti despre molestarea copiilor?
V-ati saturat sa auziti despre violenta lipsita de sens a razboaielor de
agresiune? V-ati saturat sa auziti despre chinuirea animalelor care
i-au fost date in grija omului? V-ati saturat sa auziti despre
nedreptatea din curtile de judecata, unde prea adesea bogatia determina
solutia unui caz? Nu exista decat un singur lucru care va pune capat
acestor probleme, si anume cea de a doua venire a lui Hristos. Revolta,
demonstratiile de protest sau boicotarile nu pot rezolva aceste abuzuri.
Asemenea mijloace ar putea usura unele dintre suferintele noastre, dar
nu reprezinta solutia in sine. Singura cale de a pune capat uraciunii
pacatului este aceea de a-i ingadui lui Isus sa revina. Va rog sa
observati ca eu nu spun: a astepta ca Isus sa revina. Pentru ca El este
cel care ne asteapta pe noi; nu noi Il asteptam pe el.
Misiunea Adventismului este diferita de misiunea oricarei alte
grupari crestine care a existat vreodata. Misiunea Adventismului este
diferita de misiunea bisericii crestine timpurii; este diferita de
misiunea valdenzilor; este diferita de misiunea lui Martin Luther.
Misiunea noastra este intru totul unica. Ea nu a fost incredintata
niciodata unui alt grup de oameni de pe fata acestui pamant. Motivul
este pur si simplu acela ca noi traim in Ziua Ispasirii, un timp in care
curatirea sanctuarului este in curs de desfasurare si in aceasta Zi
sunt implicate aspecte cu un caracter unic.
Cand poate reveni Hristos?
Cea de a doua venire a lui Hristos nu poate avea loc in mod
intamplator, deoarece este dependenta de victoria lui Dumnezeu in marea
lupta. In anii 1840, Dumnezeu a adus la existenta un popor care a avut o
experienta minunata. Dar, dupa marea dezamagire, situatia s-a
deteriorat si poporul lui Dumnezeu nu a avut curajul sa inainteze in
unitate. Ei s-au fragmentat si doar cativa au supravietuit acelei
dificile perioade. Domnul Isus dorea foarte mult sa revina cat mai
curand dupa 1844, dar nu a putut deoarece poporul Sau nu a fost unit si
nu a inaintat alaturi de El. Prin urmare, Domnul Isus a lasat
evenimentele in stare de asteptare, asa cum se intampla cu lansarea
misiunilor spatiale din Florida care sunt lasate in asteptare atunci
cand exista nereguli de functionare a echipamentului.
Dupa patruzeci de ani de ratacire prin pustie, Domnul Isus s-a
adresat din nou poporului Sau intrebandu-l daca doreste sa inainteze
alaturi de El. Dar inca odata poporul lui Dumnezeu a dat inapoi. In loc
de a se intreba „Ce spune Cuvantul lui Dumnezeu?", ei au intrebat, „Ce
spun conducatorii nostri?" Am petrecut o buna parte a ultimului secol,
negand faptul ca noi suntem cei care au intarziat de fapt venirea lui
Hristos cu o suta de ani. Am declarat ca pocainta inaintasilor nostri a
fost sincera si ca de atunci incolo am inceput sa predicam neprihanirea
prin credinta. In realitate, negarea soliei de la 1888 este tot atat de
reala in prezent ca si in 1890.
Ca rezultat al esecului nostru din anii 1890, Hristos a trebuit
sa-si lase planurile in asteptare inca odata, de data aceasta pentru mai
bine de un secol. Acum, El adreseaza inca un apel miscarii Adventiste
de Ziua a Saptea. Domnul ne spune ca este pregatit sa ne ia acasa daca
suntem dispusi sa inaintam uniti cu El. Ce se va intampla de data
aceasta? Vom raspunde noi intr-o asemenea maniera incat sa aducem la
indeplinire in cele din urma planul Lui, sau vom continua sa asezam
interesele noastre egoiste mai presus de justificarea lui Dumnezeu in
marea lupta?
Lectii din istoria lui Israel
Cand Dumnezeu a chemat pe Israel sa fie poporul ales, planul lui nu
era acela de a-i pregati doar pe ei pentru a fi vrednici de mantuire.
Dumnezeu dorea ca poporul Israel sa aduca marturie inaintea tuturor
natiunilor despre excelenta caracterului si a guvernarii Sale. Scopul
existentei lui Israel a fost sa ilumineze lumea pentru ca toti sa
astepte cu bucurie venirea lui Isus pe pamant. A reusit sau a esuat
Israel in misiunea lui? Stim ca ei nu au pregatit lumea pentru prima
venire a lui Hristos. Va rog sa observati ca venirea lui Hristos a avut
loc in ciuda esecului lor. Ati sesizat ca Domnul Isus a petrecut foarte
putin timp in cautarea neamurilor – a lumii? Cea mai mare parte a
timpului si energiei lui Isus au fost investite in efortul de a
restabili starea poporului Israel, conducandu-i la pocainta. Ei erau
poporul prin care Dumnezeu dorea sa lumineze lumea. Prin urmare, Domnul
Isus si-a petrecut cea mai mare parte a timpului in realizarea celei mai
dificile lucrari – sfaramand zidurile apatiei si prejudecatii, pentru
a-i aduce inapoi la ascultarea de Dumnezeu.
In prezent, scopul existentei Adventismului este identic cu scopul
existentei lui Israel. Dumnezeu nu ii pregateste numai pe adventisti
pentru a fi vrednici de mantuire, dar El doreste ca noi sa fim martori
ai excelentei caracterului si guvernarii Sale in fata lumii. Misiunea
noastra este aceea de a pregati lumea pentru cea de a doua venire a lui
Hristos. Intrebarea onesta care trebuie pusa acum este: Reuseste
Adventismul sa-si indeplineasca misiunea?
Probabil ca putem gasi un raspuns intr-un editorial scris de
William Johnsson, in Adventist Review din 3 iulie 1986. In urma unui
sondaj de opinie menit sa stabileasca atitudinea publicului fata de
Biserica Adventista s-a constat ca: „Aproape 70 la suta dintre cei
intervievati spun ca au auzit sau citit despre biserica. La intrebarea,
ce le-a placut mai mult cu privire la noi, 52 la suta nu au putut da
nici un raspuns. Alti 21 la suta au raspuns, ‚Nimic deosebit’. Ceea ce
inseamna ca, 73 la suta din public nu se pot gand la nici o
caracteristica deosebita legata de biserica. Aceasta cifra este aproape
egala cu raspunsurile date intrebarii: ‚Ce apreciati cel mai putin la
adventisti?’ Din nou, 51 la suta nu au dat nici un raspuns, iar 20 la
suta au spus ca nu exista nimic care sa le displaca in mod special.
Esecul bisericii de a proiecta o imagine bine conturata ma ingrijoreaza.
. . Sunt tulburat de faptul ca ascundem lumina noastra sub obroc".
Intr-un alt sondaj de opinie raportat in Adventist Review din
februarie 1995, doar 53 la suta auzisera despre Biserica Adventista de
Ziua a Saptea. Pe langa aceasta, a existat o crestere insemnata a
numarului celor care ne-au confundat cu Biserica Sfintilor lui Isus
Hristos din Zilele de pe Urma sau cu Martorii lui Iehova.
Trebuie sa punem din nou intrebarea: Reusim noi in indeplinirea
misiunii noastre de a pregati lumea pentru cea de a doua venire a lui
Hristos? Adevarul cu care ne este foarte incomod sa ne confruntam este
ca suntem in pericolul de a esua exact asa cum au esuat iudeii cu doua
mii de ani in urma.
Inspiratia expune planul lui Dumnezeu pentru aceasta biserica.
„Hristos urmareste ca ordinea cereasca, sistemul ceresc de guvernamant,
armonia divina a cerului, sa fie reprezentate in biserica Sa de pe
pamant. Prin aceasta este proslavit El in poporul Sau" (Hristos, lumina
lumii, p. 680, orig.). Observati ca Dumnezeu este proslavit doar atunci
cand biserica Sa dezvaluie inaintea lumii sistemul ceresc de
guvernamant. Este acest sistem observabil in prezent in Biserica
Adventista de Ziua a Saptea? Nu cumva planurile omenesti reusesc prea
adesea sa prevaleze in detrimentul vointei explicite a lui Dumnezeu
pentru aceasta biserica?
„Poporul lui Dumnezeu are o mare lucrare de facut. . . . Lumea
trebuie sa vada in biserica lui Dumnezeu, adevarata ordine, adevarata
disciplina, adevarata organizare" (Manuscris 30, 1900). Cand ne vom
indeplini misiunea, Isus va putea reveni in aceasta lume. „Prin aceasta
biserica, iubirea lui Dumnezeu va fi dezvaluita intr-o manifestare
finala si deplina inaintea lumii care trebuie sa fie luminata de slava
ei" (Marturii pentru predicatori, p. 50, orig.). Observati ca iubirea
lui Dumnezeu va fi vazuta prin intermediul bisericii. Ea nu va fi
vestita de ingeri sau de pietre, ci de poporul lui Dumnezeu. Prin
urmare, succesul bisericii in reprezentarea caracterului lui Dumnezeu
este foarte importanta pentru incheierea marii lupte.
Biserica noastra nu a reusit pana in prezent sa-si indeplineasca
misiunea de a pregati lumea pentru revenirea lui Hristos. Ce avem de
facut in aceasta situatie? Una dintre manierele de abordare pe care
multi o adopta in zilele noastre este aceea de a ignora problemele din
Biserica Adventista, orientandu-se spre extinderea lucrarii in lume.
Aceasta abordare este atragatoare, deoarece Domnul Isus ne-a poruncit sa
ducem Evanghelia pana la marginile pamantului si deoarece in lume
exista muti oameni care primesc Evanghelia, in timp ce biserica pare
foarte rezistenta la orice reformatiune majora in interiorul ei. Pe de
alta parte, daca trecem cu vederea neascultarea din interiorul bisericii
si ne concentram asupra castigarii de suflete, beneficiem de o mai mare
apreciere pentru lucrarile bune pe care le faptuim, chiar din partea
bisericii insasi. Pe langa aceasta, prezentare studiilor Biblice si
conducerea oamenilor la botez ne ofera o satisfactie personala.
Dar este aceasta maniera de abordare aceea pe care a folosit-o
Domnul Hristos cand a venit la poporul ales care esuase in misiune? El a
petrecut trei ani si jumatate incercand sa restabileasca situatia
bisericii Sale iubite care era in pericolul de a se autodistruge. Dar nu
a lucrat aproape deloc pentru a ajunge la neamurile aflate in lume.
Prioritatea lui Isus a fost aceea de a restabili situatia poporului Sau,
pentru a-i face in stare sa duca solia adevarului la neamurile aflate
in lume.
Regretatul Henry Baasch, care a slujit ca presedinte de conferinta,
ne impartaseste un principiu vital si o avertizare importanta. „O
lucrare muzicala este alcatuita din trei parti: melodie, ritm si
acompaniament. Toate cele trei sunt esentiale, dar nu au importanta
egala. Melodia trebuie sa fie partea cea mai proeminenta si sa nu fie
acoperita de ritm sau de acompaniament. Evanghelizarea lumii prin
predicarea si invatarea extensiva, prin publicatii si prin investirea
unor sume mari de bani in campanii, constructii, echipamente, calatorii
si altele – oricat de vitale ar fi – prin ele insele, nu pot implini
principala insarcinare incredintata bisericii ramasitei. Nu acestea
constituie melodia. Ele sunt, cel mult, acompaniamentul."
Melodia este constituita de ceea ce face sa rasune pana departe,
firav la inceput, dar din ce in ce mai clar, cantecul biruintei asupra
pacatului, cantecul lui Moise si al Mielului, inaltandu-se sus, tot mai
sus, mai aproape si tot mai aproape de Modelul ceresc, departe si tot
mai departe de lume, pana la punctul culminant al dezvaluiri finale si
depline a harului Sau manifestat in vase care sunt din lut, dar care
sunt diferite de tot ceea ce este lumesc si marturisesc in conformitate
cu declaratia ingerului: „Aici este rabdarea sfintilor, care pazesc
poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus". Apocalipsa 14:12. Aceasta
marturie va fi rostita pentru prima data cu referire la o intreaga
comunitate de sfinti.
„Laodiceea sa fie avertizata! Candva, David s-a lasat coplesit de
influenta magica a numarului (cf. 1Cronici 21:1) – acea strategie
inspirata de Satana, care duce intr-o maniera atat de subtila la mandria
si multumirea de sine ce inlocuiesc in mod amagitor calitatea cu
cantitatea, adevarata valoare cu mediocritatea si saracia cu aspectul
pompos. Daca farmecului exercitat de numar, marime si cantitate, i se
ingaduie sa ne amageasca, acesta va umple stranele Laodiceii cu ’copii
nelegitimi’ si va inmulti numarul celor din poporul de amestecatura
care, asa cum s-a intamplat in vechime, poate stavili marsul inaintarii
ei la un nou ’Kadesh-Barnea’. Dumnezeu nu permite sa se intample asa
ceva!
"Laodicea trebuie sa-si evalueze bine propria cale! Sa se opreasca
si sa-si faca inventarul, sa se cerceteze si sa descopere cu precizie
punctul din care a deviat de la Modelul divin in multiplele ei
activitati: pastorire, educatie, lucrare medicala, sociala, si altele.
Sa-si marturiseasca in mod deschis neimplinirile si sa ceara iertare,
iar apoi sa-si traseze drumul spre viitor in armonie cu sfatul divin. Sa
puna capat strategiei subtile a rationalismului, care face ca raul sa
para bine si faradelegea o necesitate, in incercarea de a actualiza ceea
ce este vesnic nou si viu – intotdeauna cap si niciodata coada.
„Daca Laodicea nu se va supune unei auto-examinari oneste si la o
disciplina de sine lipsite de compromis, asupra ei se va abate o
incercare care va zgudui, va sfarama randurile ei si va spulbera
intregul ei edificiu, cu toate accesoriile ei elaborate si echipamentele
ei costisitoare, eliberand scena pentru a-i ingadui Domnul Insusi sa ia
in stapanire imparatia cu o armata alcatuita prin ‚unirea’ celor ale
caror nume si chipuri s-ar putea sa nu fi fost scris in vreun registru
de evidenta al bisericii si nici pronuntat in fata unui amvon" (cf.
Marturii pentru predicatori, p. 300, orig.; Marturii pentru comunitate,
vol. 5, p. 80, orig.; Romani 9:28). (Our Firm Foundation, Martie, 1989).
Sa ne aducem aminte ca aceasta avertizare puternica nu vine din
partea vreunui critic al bisericii, ci din partea unui conducator care a
inteles clar ce anume constituie succesul si esecul Bisericii
Adventiste de Ziua a Saptea.
Prioritati
Misiunea principala a Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea este
justificarea lui Dumnezeu. Ea va fi indeplinita prin curatirea
sanctuarului ceresc. Dar, inainte ca sanctuarul ceresc sa fie curatit de
raportul pacatelor, sanctuarul inimilor noastre trebuie curatit de
intinarea pacatului, care continua sa dezonoreze numele lui Dumnezeu. La
incheierea celor sase mii de ani de lupta impotriva minciunilor lui
Satana, victoria lui Dumnezeu in marea controversa este legata intru
totul de Adventism.
Misiunea secundara a Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea este
extinderea mondiala prin studii Biblice si castigarea de suflete. Daca
misiunea principala este inteleasa si abordata, cea de a doua se va
realiza cu deplin succes. Dar daca incercam sa inversam aceste
prioritati, asa cum am facut-o de multi ani incoace, vom esua mai
departe. Noi am asezat carul inaintea boilor si, pur si simplu, s-a
dovedit ca nu merge. Daca dorim ca extinderea misiunii sa reuseasca,
trebuie sa rezulte dintr-o inima consacrata si ascultatoare.
Amintiti-va ca eforturile lui Hristos pe pamant au avut scopul de a
restabili starea poporului Sau la o ascultare din inima. In acelasi
mod, dezvoltarea noastra trebuie sa decurga dintr-o ascultare totala si
dintr-o iubire totala, fara alte rationamente care sa ne indreptateasca
in implinirea dorintelor egoiste ale inimilor noastre. Considerentele
noastre culturale trebuie abandonate in stabilirea a ceea ce este bine
sau rau. Cele mai multe dintre problemele Bisericii Adventiste
contemporane sunt rezultatul asezarii valorilor culturale mai presus de
„Asa zice Domnul". Vom hotari noi, odata pentru totdeauna, sa ascultam
de Dumnezeu, sau vom continua in incercarea de a-l obliga pe Dumnezeu sa
urmeze calea noastra? Modul in care raspundem la aceasta intrebare va
decide succesul sau esecul Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea.
Apelul lui Ezechiel
Ezechiel a trait intr-o perioada de apostazie si regres spiritual,
iar Dumnezeu i-a dat un mesaj special pentru poporul Israel. „Acum, fiul
omului, te-am pus strajer peste casa lui Israel. Tu trebuie sa asculti
Cuvantul care iese din gura Mea, si sa-i instiintezi din partea Mea"
(Ezechiel 33:7). „Spune-le: ‚Pe viata Mea, zice Domnul Dumnezeu, ca nu
doresc moartea pacatosului, ci sa se intoarca de la calea lui si sa
traiasca. Intoarceti-va! Intoarceti-va de la calea voastra cea rea!
Pentru ce vreti sa muriti, voi, casa lui Israel?" (Ezechiel 33:11).
Acesta nu este doar un apel al lui Dumnezeu pentru poporul Sau razvratit
din timpul lui Ezechiel; este apelul Lui pentru poporul Sau razvratit
din zilele noastre. Dumnezeu spune: „Intoarceti-va inainte de a fi prea
tarziu. De ce vreti neaparat sa muriti, o, casa a Adventismului?" Putem
fi noi adventisti cu adevarat credinciosi in timp ce ignoram aceasta
problema? O parte din responsabilitatea noastra ca membri ai bisericii,
este aceea de a contribui la vindecarea bisericii noastre, ca sa poata
indeplini atat misiunea ei principala, cat si pe cea secundara. Uneori,
bisturiul chirurgului este dureros, iar procesul de vindecare este
anevoios, dar Dumnezeul nostru plin de har este Marele Medic.
Exista chiar acum cateva capcane plasate cu atentie de catre Satana
pentru a incerca sa submineze procesul de vindecare. Una dintre acestea
este evanghelia compromisului, o evanghelie care spune ca, deoarece
Isus a facut tot ceea ce era necesar pentru mantuire, tot ceea ce
trebuie sa facem noi este sa credem si sa lasam restul in grija Sa.
Astfel, avem asigurarea absoluta a mantuirii. Aceasta evanghelie
patrunde in Adventism de treizeci de ani si a devenit foarte puternica
in ultimii zece ani. Este o evanghelie care ofera o falsa asigurare cu
privire la mantuire, deoarece ne promite ca putem fi mantuiti continuand
sa pacatuim. Ea invata ca putem ignora micile noastre pacate – pacatele
care ne invaluie – pentru ca Isus ne iubeste in mod neconditionat. Atat
timp cat continuam sa credem in El ca Mantuitor personal, vom ramane
intr-o relatie mantuitoare cu El, indiferent de pacatele noastre
continue. Aceasta capcana poate cauza o pierdere a adventistilor
sinceri, mai mare decat orice alta capcana.
O alta capcana a Satanei este umanismul si prioritatile culturale.
Aceasta inseamna a decide binele si raul in virtutea celor mai bune
rationamente omenesti disponibile. Intreprindem studii si pe temeiul lor
hotaram ceea ce trebuie sau nu realizat. Apelam la cercetarile celor
mai buni teologi si la cea mai buna logica, in timp ce lasam la o parte
sfatul inspirat si invechit, considerand ca este necesara o
reinterpretare culturala.
O alta capcana este cultivarea unui spirit critic. Unii inteleg cu
claritate problemele din biserica si isi petrec tot timpul cu expunerea
si evidentierea pacatelor. Satana face ca aceste persoane sa devina
negativiste cu privire la tot ceea vad.
Si in cele din urma, cea mai subtila dintre capcanele Satanei este
capcana moderatiei. Vrem ca totul sa fie echilibrat; vrem sa evitam
extremele de orice natura. Intelegem ca in biserica exista anumite
probleme, dar ascultam rapoartele privitoare la sufletele care sunt
convertite si tragem concluzia ca suntem pe calea cea buna. Avand in
vedere dezvoltarea si progresul nostru, credem ca lucrurile nu pot fi
atat de grave precum par. Problemele despre care se vorbeste trebuie sa
fie problemele altora, asa ca putem sa le ignoram fara motive de
ingrijorare. Chiar daca scolile si spitalele noastre intampina
dificultati, nu facem decat sa pastram tacerea – este cea mai sigura
cale. Da, este foarte ispititor sa te feresti de foc, ca sa nu fii in
pericolul de a arde.
Dar este aceasta tacere in armonie cu apelul lui Ezechiel? Suntem
noi niste strajeri credinciosi daca pastram tacerea, in timp ce
vrajmasul sufletelor noastre se catara pe ziduri? Sau vom face tot ceea
ce putem pentru a salva si vindeca biserica noastra? Nu putem aduce o
marturie adventista unica, daca nu avem un mesaj adventist unic.
Evanghelia Adventismului este diferita de evanghelia Crestinismului
contemporan. Vom lasa noi sa moara evanghelia Adventismului? Modul in
care intelegem noi marea lupta dintre Hristos si Satana este intru totul
unic. Vom lasa noi aceasta intelegere sa moara datorita tacerii
noastre? Modul in care intelegem noi relatia dintre lege si har este
unic. Pana si conceptia noastra despre reforma sanatatii este unica,
deoarece noi nu traim sanatos cu scopul de a evita bolile sau de a trai
mai mult, ci pentru a-I ingadui lui Dumnezeu sa sfinteasca pe deplin
sufletul. Pentru ca Dumnezeu sa aiba posibilitatea de a invinge in
batalia care se da pe terenul mintii noastre, trebuie sa promovam cele
mai inalte standarde in stilul de viata. Avem o intelegere unica
privitoare la profetul modern prin care Dumnezeu vorbeste cu aceeasi
autoritate cu care a vorbit in trecut prin apostolul Pavel.
Dorim noi sa fim adventisti de ziua a saptea? Suntem noi gata sa
pregatim calea justificarii finale a caracterului lui Dumnezeu? Suntem
noi doritori sa traim in edificiul inaltat in domeniul delimitat de
avanposturile punctelor noastre de credinta? Pretul este mare, dar
rasplata este dincolo de tot ceea ce am putea sa ne imaginam.
„Daca alergand cu cei ce alearga pe picioare, ei te obosesc, cum vei
putea sa te iei la intrecere cu niste cai? Si daca nu te crezi la
adapost decat intr-o tara linistita, ce vei face pe malurile ingamfate
ale Iordanului? (Ieremia 12:5). Astazi ne aflam intr-o tara a pacii si
alergam cu cei ce alearga pe picioare. Inaintea noastra sunt caii si
malurile Iordanului. Acesta este timpul nostru de pregatire, timpul de a
ne intari caracterele. Daca biserica militanta va ajunge vreodata
biserica triumfatoare, atunci trebuie sa luam in serios numele de
adventist de ziua a saptea. Trebuie sa stim cine suntem si de ce
existam. Trebuie sa indeplinim misiunea noastra principala si pe cea
secundara, pentru ca eforturile noastre sa poata fi binecuvantate de
Dumnezeu. Sa ne rugam ca materialul dur al inimii noastre sa fie
inmuiat, pentru ca inviorarea ploii timpurii sa ne poata conduce la
puternica ploaie tarzie. Mai presus de toate, sa ne rugam ca aceasta
generatie de adventisti de ziua a saptea sa fie ultima generatie de pe
acest pamant blestemat de pacat.
Un adventist devenit... antroposof
Posted on sâmbătă, 26 martie 2016
/
Comments: (0)
Prietenul meu crescuse într-o familie adventistă ca oricare alta. Părinții s-au îngrijit să țină Sabatul, să îl ducă de mic la biserică, să îi ofere toate binefacerile cultului adventist.
E o enigmă pentru mine de ce, într-o zi în adolescență, a decis să pună capăt legăturii lui cu biserica. Întâi l-au deranjat întâlnirile de Sabat, când toate celelalte religii țin duminica. Apoi, predica bisericii nu-l mai impresiona și nici botezul nu a vrut să-l primească.
Întâlnindu-mă cu el mult mai târziu, îmi spune cum a devenit... antroposof. Adică o persoană care studiază o „cale de cunoaștere spirituală”.
Fără să intru în detalii, prietenul meu era de părere că se poate reconcilia creștinismul cu lucruri ca reîncarnarea. Fără îndoială că asta contravene cu ce se spune în Biserica Adventistă, cum că la moarte sufletul și trupul sunt luate înapoi, în pământ, și așteaptă acolo până la înviere.
Prietenul meu îmi spune că nici vorbă de așa ceva, că de fapt în Biblie ar fi vorba de trup, suflet și spirit, dintre care doar trupul moare, sufletul se transformă, iar spiritul omului trăiește în eternitate. Totuși, pentru evoluția sa, are nevoie să vină uneori pe pământ, unde să-și formeze calități noi.
Deși discuția era interesantă, nu am văzut niciun punct de legătură cu ceea ce apare în teologia adventistă sau transmite sora Ellen White.
Prietenul îmi vorbește despre fondatorul antroposofiei, Rudolf Steiner, un austriac care ar fi avut clarvedere și a ținut nenumărate conferințe în Europa. Se pare că este un autor foarte prolific, cu multe cărți traduse inclusiv în română, multe dintre ele chiar despre Evanghelii, așa cum este și cea alăturată.
În orice caz, fiecare își alege drumul în viață, și vom vedea la urmă cine a avut dreptate, și cine nu.
E o enigmă pentru mine de ce, într-o zi în adolescență, a decis să pună capăt legăturii lui cu biserica. Întâi l-au deranjat întâlnirile de Sabat, când toate celelalte religii țin duminica. Apoi, predica bisericii nu-l mai impresiona și nici botezul nu a vrut să-l primească.
Întâlnindu-mă cu el mult mai târziu, îmi spune cum a devenit... antroposof. Adică o persoană care studiază o „cale de cunoaștere spirituală”.
Fără să intru în detalii, prietenul meu era de părere că se poate reconcilia creștinismul cu lucruri ca reîncarnarea. Fără îndoială că asta contravene cu ce se spune în Biserica Adventistă, cum că la moarte sufletul și trupul sunt luate înapoi, în pământ, și așteaptă acolo până la înviere.
Prietenul meu îmi spune că nici vorbă de așa ceva, că de fapt în Biblie ar fi vorba de trup, suflet și spirit, dintre care doar trupul moare, sufletul se transformă, iar spiritul omului trăiește în eternitate. Totuși, pentru evoluția sa, are nevoie să vină uneori pe pământ, unde să-și formeze calități noi.
Deși discuția era interesantă, nu am văzut niciun punct de legătură cu ceea ce apare în teologia adventistă sau transmite sora Ellen White.
Prietenul îmi vorbește despre fondatorul antroposofiei, Rudolf Steiner, un austriac care ar fi avut clarvedere și a ținut nenumărate conferințe în Europa. Se pare că este un autor foarte prolific, cu multe cărți traduse inclusiv în română, multe dintre ele chiar despre Evanghelii, așa cum este și cea alăturată.
În orice caz, fiecare își alege drumul în viață, și vom vedea la urmă cine a avut dreptate, și cine nu.